Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Vicepremierul român Cătălin Predoiu a afectuat o vizită de lucru în Bulgaria

Foto: Facebook /Kalin Stoyanov

Ministrul interimar de Interne Kalin Stoyanov s-a întâlnit cu omologul său român și viceprim-ministru Cătălin Predoiu, aflat într-o vizită de lucru în Bulgaria. Unul din obiectivele întâlnirii a fost semnarea de către cei doi a unui protocol de modificare a Acordului dintre guvernele Bulgariei și României privind cooperarea polițienească transfrontalieră în cadrul procedurilor penale.

"Eu și colegul meu Predoiu împărtășim poziția fermă că este important pentru cele două țări ale noastre și pentru Europa ca până la sfârșitul anului 2024 Bulgaria și România să fie membre Schengen pe cale terestră. Bulgaria și România vor continua să contribuie la securitatea Uniunii Europene", a scris Kalin Stoyanov pe pagina sa de Facebook.

„Cu România și Bulgaria în zona Schengen, zona Schengen va fi mai puternică, frontierele europene vor fi mai sigure și proiectul european va fi mai coeziv și solid și garantat pentru cetățenii săi, totul pentru beneficiile Tratatului și drepturile conferite de tratate.”, a declarat Cătălin Predoiu pentru jurnaliștii prezenți la conferința de presă organizată în comun cu Kalin Stoyanov și Ylva Johansson.

"Ne aflăm aici pentru a sărbători aderarea binemeritată și mult așteptată a Bulgariei și României la Schengen. Am muncit împreună pentru acest lucru, dar nu suntem mulțumiți pentru că așteptăm și aderarea deplină a celor două țări la Schengen la frontierele terestre", a declarat ulterior Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson. 

Ea a adăugat că, în urmă cu două zile, Comisia Europeană a adoptat raportul anual privind Schengen, în care, pentru prima dată, au fost făcute recomandări către Consiliu pentru a se angaja la o dată anume pentru ridicarea restricțiilor și la frontierele terestre. Problema va fi discutată la Consiliul European din iunie.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Au fost discutate oportunitățile de turism între Pleven și Craiova

Oportunitățile de cooperare în domeniul turismului între Pleven (Plevna) și Craiova, România, au fost discutate în cadrul unei întâlniri de informare între reprezentanți ai autorităților locale și ai mediului de afaceri din cele două orașe. Evenimentul a..

publicat în 24.01.2024 la 17:30

Un polițist român va patrula în Pamporovo

Un polițist român va patrula alături de colegii săi bulgari în stațiunea Pamporovo din Munții Rodopi, în timpul sezonului de schi, informează BTA, citând centrul de presă al departamentului Ministerului de Interne - Smolyan.  Prezența unui ofițer de..

publicat în 23.01.2024 la 09:00

UE acordă bani pentru studiul de fezabilitate al unui al doilea pod între Ruse și Giurgiu

Comisia Europeană a aprobat finanțarea studiului de fezabilitate pentru realizarea unui nou pod peste Dunăre pe traseul Ruse-Giurgiu, între Bulgaria și România, a declarat ministrul român al Transporturilor, Sorin Grindeanu, citat de BGNES. Finanțarea..

publicat în 18.01.2024 la 11:00